Una dintre cele mai mari bube ale ecommerce-ului din România este pe cale să explodeze. Iar această situaţie arată cât de uşor este să păcăleşti oamenii în online-ul din România.
Servicii de plati online cu cardul in pericol
Trist este că renumele unei bănci, Libra Bank, precum şi credibilitatea sa sunt ştirbite serios de asocierea cu un site de ecommerce care, ca să fiu cel puţin indulgent, pare a fi o ţeapă colosală.
Dacă situaţia se va dovedi reală (nu am dubii că nu ar fi), atunci fabricadediscounturi.ro poate deveni un adevărat studiu de caz în ceea ce înseamnă modul de percepere şi aplicare a ecommerce-ului în România. Un studiu de caz despre cum să furi folosindu–te de naivitatea şi vanitatea oamenilor.
Evident, un pericol foarte mare se întrevede şi pentru tot ceea ce înseamnă plata online cu cardul pe site-uri ecommerce.
*informaţie actualizată: Libra Bank, prin serviciul LibraPay, a sistat serviciile de plăti online oferite firmei proprietare şi implicit site-ului fabricadediscounturi.ro. Cu alte cuvinte, au preferat să piardă rulaj şi comisioane câştigate, dar să-şi protejeze reputaţia. Nu au aşteptat că ţeapă să fie dovedită şi au acţionat anticipând unde s-ar fi putut ajunge.
O întreagă piaţă afectată.
Cel mai grav mi se pare faptul că marii jucători din piaţa online de vânzare de electronice (gen Emag, Flanco, Altex, Domo etc) vor avea cel mai mult de suferit. Pentru că o astfel de furtună de rahat nu are cum să nu afecteze companii ce investesc sume masive de bani tocmai pentru a arăta buna–credinţă în relaţia cu clienţii.
*informaţie actualizată: – într-adevăr, nu numai jucătorii mari din piaţă au de suferit în cazul în care apar astfel de ţepe, ci şi jucătorii mici. Însă impactul în piaţă se vede cel mai bine în cifrele de afaceri ale celor mari. Cine are cel mai mult de câştigat din urma adeveririi faptului, că fabricadediscounturi.ro era o ţeapă în desfăşurare, este uşor de zis. Ecommerce-ul din România câştigă.
Motivul pentru care cred eu că fabricadediscounturi.ro este o fabrică de ţepe, este faptul că nici până la această oră agenţia care a intermediat reclamele site-ului, pe principalele posturi tv naţionale, nu a apărut cu un comunicat de presă care să clarifice puţin situaţia clientului său. În ideea că nu semnezi contracte cu n zerouri, cu instituţii media respectabile, pentru a face reclamă clientului şi să nu-ţi pese de faptul că tocmai clientul tău este în mijlocul unei furtuni de rahat.În plus, teoria că totul este doar o tehnică de marketing cade din start. Nu poţi oferi reduceri sub preţul de achiziţie. La fel, ca bună practică de marketing pentru România, se evită condiţionarea clientului la metodele de plată. Se caută în permanentă flexibilitatea, nu rigiditatea.
*informaţie actualizată: –se pare că reclama tv a fost contractată direct, fără intermedierea unei agenţii prin intermediul Infinit Solutions/The MasterPlan.
Vom trăi şi vom vedea. Pariul meu este că fabricadediscounturi.ro este o mega ţeapă in desfăşurare. Dacă se va dovedi că greşesc, atunci voi retracta cele spuse.
Aveti toata povestea aici, la Vali.
*ps:-nu, nu cred în teoria că având doar plata cu cardul disponibilă, proprietarii site-ului încearcă să colecteze mai întâi banii apoi să investească în stocuri de produse cu care să onoreze comenzile. Teoria asta sfidează logica şi mai ales firea umană.
**pps:-Presetat, Woocommerce (platforma pe care s-a construit site-ul) atribuie numere de ordine aleatorii ale comenzilor. Doar cu editări adtionale în codul platformei sau supra-scrieri de cod (cu alt plugin) se poate ordona secvenţial. Deci cifrele, gen 100.000 comenzi, sunt pur speculative.
Ce este cel mai important este ca ” Online-ul a inceput sa ia atitudine” mai ales in fata aceste manareli/prosteli pe fata in masa.
Nu cred ca nici unu din terti si aici ma refer la Librabank, tvr, protv , Xtv are vro vina, ei vand spatiu publicitar si nimic mai mult.
Avem si prima reactie oficiala a unei companii implicate in aceasta scamatorie.
http://blog.utok.com/ro/reactia-utok-fata-de-fabricadediscounturi-ro/
se misca mai greu lucrurile in companiile mari, dar se misca.