Interesant cum în ultimii ani echipele de fotbal din Oltenia au început să aibă suporteri proprii. A se înţelege suporteri ce ţin cu echipa locală şi nu cu (nu şi cu) Universitatea Craiova.
Ok, e o chestie să fii oltean şi să ţii cu Steaua, Dinamo sau Rapid. „Trădători” s-au mai întâlnit. Glumesc, bineînţeles. Însă, atunci când zici Oltenia, zici Universitatea Craiova. E lege, nescrisă. Aşa eşti crescut de mic, nu există altceva decât alb-albastrul Craiovei.
De ceva timp însă apar tot mai des în media, pâlcuri de suporteri ai echipelor locale. Total anti-Craiova, declaraţi. Ceea ce este amuzant, pentru că echipele locale sunt actuali ori foşti sateliţi ai Craiovei. Fie că zici Târgu Jiu, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani ori orice alt oraş oltenesc, ştii că oraşele astea au fost şi sunt pepiniere ale fotbalului craiovean, oltenesc prin emblemă.
Şi atunci zic, de unde suporterii ăştia?
Craiova a jucat şi la Tg Jiu, Slatina ori Râmnicu Vlacea iar stadionul tot timpul a fost plin de fani ai Craiovei iar fanii echipei locale nu prea existau.
Acum cei de la Râmnicu Vâlcea, cuprinşi fantastic de sentimentul de apartenenţă la echipa locală vor să protesteze împotriva dreptului CSU Craiova de a promova. Fantastic aş zice, suporterii vâlceni vor asta ca şi când fotbalul din Vâlcea ar fi altceva decât satelit craiovean. Şi asta nu o poate contesta nimeni.
Realitatea este de fapt alta, acei oameni ce protestează sunt de fapt susţinuţi din spate de ceva interese de salon. Spun asta pentru că atunci când ajungi să ieşi în stradă, să mergi la FRF ori la TAS, înseamnă că eşti susţinut financiar de cineva puternic şi care are interese clare ca CSU să nu promoveze. Interese aşa cum au fost tot timpul împotriva Universităţii, de-a lungul anilor.
Dezbinarea asta între olteni, pe plan fotbalistic, pare pusă la cale de ani mulţi. În fond s-a ştiut tot timpul că forţă Craiovei a venit din faptul că era susţinută de întreagă suflare fotbalistică din Oltenia. Ori atunci când distrugi chestia asta, loveşti direct în Craiova.
Şi e aiurea, pentru că urmărind şi rezultatele naţionalei României, aş putea susţine cu argumente clare că de când fotbalul Craiovean e în comă, la fel e şi fotbalul românesc la nivel de naţională. Pentru că nu mai e pepiniera de bază, cea care dădea Ligii 1, an de an, jucători pentru cel puţin 4-5 echipe. Cea care dădea naţionalei tineri crescuţi mâncând fotbal pe pâine, nu fotbal prin cluburi.
Iar toată nebunia asta e din cauza, bineînţeles, a FRF. Care a reuşit să se contrazică singură în decizii, punând CSU direct în Liga 2 si uitând să scoată o aberaţie de articol 54 din regulamentul competiţional.