Un stunt de advertising destul de stupid, de la DOMO.

Cineva de la DOMO (domo.ro) a avut o idee destul de creaţă, transformând o altă idee la fel de creaţă. Au făcut campanie greşind intenţionat numele produselor aflate la reducere, aşa cum în trecut alte companii “greşiseră” preţurile produselor.

Acum, zic eu, treaba lor. Marca lor, campania lor, banul lor. Dar oare chiar era nevoia de aşa ceva?

Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar insistenţa cu care se aplică astfel de tehnici de advertising nu este delok ok.

DOMO crează acum impresia că este o companie incompetentă, cu angajaţi la fel de incompetenţi. În fond, nu toţi oamenii ştiu ce este advertisingul sau marketingul. Marea majoritate este formată doar din consumatori, care preiau totul ca atare. Fix cum le este servit, fix cum sunt educaţi de către brand. Ori dacă brandul educă într-o manieră în care îşi expune propria competenţă, foarte posibil ca oamenii tocmai asta să priceapă.
Desigur, este o idee haioasă. Să poceşti numele produselor, cu talent şi la mişto. Dar este o idee la fel de păguboasă pe termen lung.

La fel, sunt de acord, este super-mişto să ai parte de earned media, de viralizare, de trafic cu vagonul. În fond, listele de Remarketing – Retargeting abia aşteaptă se fie compilate. Dar, repet, oare chiar atât de lipsit de idei să fii, ca advertiser, încât să faci din lipsa de idei o campanie?

*ps: – campanie de advertising este ceea ce a făcut DOMO, nu marketing. Refuz să cred că un marketer întreg la minte şi-ar expune compania în mod deliberat mişto-urilor internauţilor, doar pentru a căpăta ceva prim-plan ca audienţă şi, eventual, doar pentru a vinde ceva marfă. Spun asta pentru că, dacă tu spui că faci greşeli (şi plăteşti pentru ele), atunci aşa îţi educi consumatorii. Şi nu, nu este vorba de principii, ci doar de impact şi efecte secundare.

Oferta- campanie 17 iulie - DOMO.ro.clipular

 

1 Comment

  1. Eu mi-as lua un dispozitiv de vrajit painea. Campania nu trebuie sa placa tuturor, la fel cum minionii pot fi tampitei in sensul bun, sau sensul enervant (vezi modapebune).
    Totusi, ai dreptate, oaie ce se intampla? Prea multe campanii bazate pe “puns”-uri – poate chiar functioneaza 🙂

Leave A Reply

Navigate
%d blogeri au apreciat: