Poate este o intrebare existenţială, poate nu. Poate este doar o trăire de moment ori o frustrare cauzată de un factor extern ori poate nu. Însă, întrebarea este cât se poate de legitimă.

Să mă simt PSD-ist pentru că sunt, doar pentru că sunt, ortodox?

Pe lângă întrebarea asta mai intervin şi altele, adiţionale. Şi dacă nu mă simt PSD-ist, înseamnă că nu sunt ortodox adevărat? Îmi trebuie vreo legitimaţie, ceva, ori trebuie să dovedesc cuiva că dacă sunt ortodox am dreptul să am şi o altă orientare politică?

Desigur, domnii care orchestrează campania candidatului Victor Ponta la Preşedenţia României au reuşit să-şi bată joc de toţi românii care au un gram de materie cenuşie şi mai ales, care au un minim de discernământ. În acelaşi timp au reuşit să dea, probabil, cea mai puternică lovitură de imagine din ultimii 25 de ani, Ortodoxiei şi oamenilor ce au religie ortodoxă.

nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Victor Ponta.

Un fragment dintr-un discurs, care aparent nu jigneşte pe nimeni cu nimic. Însă, menţionarea religiei într-un discurs politic duce atenţia spre exact întrebarea din titlu.

Bineînţeles, au reuşit să atragă Biserica Ortodoxă Română într-un fel de partizanat politic. Nu ştiu dacă a fost cu sau fără voia lor, a BOR, însă o astfel de alianţă nu-şi are locul într-o societate guvernată de legi democratice. Tocmai de aceea este mai mult decât recomandabil ca BOR să-şi facă publică neutralitatea politică, pe care este obligată s-o respecte.

E ceva putred, rău de tot, în modul cum se desfăşoară lucrurile în România, politic vorbind. Şi, consider că doar societatea, ca un întreg, mai poate îndrepta situaţia. Primul pas ar fi să mergem Toti la vot, la Alegerile Prezidentiale.