Google Fortune Telling. O mică doză de Marketing pur.

Pe finele săptămânii trecute, Google a lansat una dintre cele mai bine structurate campanii umanitare din ultimii ani. Iar când mă refer la structurare, mă refer la faptul că Google efectiv a arătat ce înseamnă altruismul la nivel Corporate.

Un altruism care se traduce prin faptul că Google a folosit butoane de share ce aparțin concureței, nu și Google Plus.

Cât despre comunicarea campaniei, dar mai ales a modului de atragere a atenţiei utilizatorilor online, Google Fortune Telling este cu siguranţă o doză de Marketing pur.

Google a speculat interesul, normal, al utilizatorilor de a-şi afla viitorul, chiar şi ca o joacă. Un motor de căutare fals, dar care promite să “spună viitorul” a fost folosit ca landing page, astfel că micuța farsă ține in fază inițială, atât cât este nevoie ca să ancoreze utilizatorul. În momentul în care utilizatorul încearcă să-şi afle viitorul, Google afişează următorul mesaj, contorizând de altfel şi secundele pe care utilizatorul le petrece în pagină.

Predict your future - Google Fortunetelling

Campania încă rulează, deci şi tu poţi afla ce “îţi rezervă astrele”. În mod normal, campania se va termina undeva la finele anului. Scopul, însă, este acela de a sensibiliza internauţii referitor la soarta a peste 60 de milioane de oameni care sunt acum refugiaţi, în întreagă lume, în vederea colectării de donaţii.

Leave A Reply

Navigate