Am urmărit atent, de ani de zile, modul cum fac și cum gândesc românii recenziile de produs ori serviciu. Evident, se subînțelege că este vorba despre Online, expresia recenzie de produs ori serviciu fiind cumva sinonimă cu mediul Online.
Și nu, nu mă refer la recenzii făcute de bloggeri ori jurnaliști. Ci pur și simplu la recenziile făcute de clienți.
Un calcul simplu mi-a arătat că cca 98% dintre români fac recenzii de produs ori serviciu, pe chiar paginile de Brand ale companiilor ale căror produse ori servicii le critică, folosind persoana a treia în exprimare.
Gen: ”au făcut, au greșit, au dres” ș.a.m.d
Iar asta ne arată un mod de gândire destul de ciudat, dar și o lipsă de respect și educație. Încă o dată, repet, mă refer la recenzii lăsate fix pe pagina de Brand a diferitelor companii.
Doamnelor, domnișoarelor, domnilor: -este stupid, lipsit de respect, să mergi pe pagina de Facebook a unei companii și să vorbești la persoana a treia ca și când v-ați adresa tuturor clienților respectivei companii, ignorând tocmai compania. Chiar pe pagina ei.
Nu există o formulare de genul:
”Au trimis produsul fără protecție”
Ci există o formulare mai corectă:
”ați împachetat produsul fără protecție”
Adică, nu intri în casa cuiva să reclami un serviciu, un produs, dar te adresezi celorlalți clienți, nu și proprietarului!
Ce facem, mergem la magazin să reclamăm un serviciu prost făcut, dar ne adresăm oricui altcuiva nu celui responsabil?!
Este lipsă de respect și denotă lipsă de educație ori dorință explicită de a distruge imaginea unei companii. Iar dacă nu oferi respect, nu ai cum să primești respect. Dacă nu oferi prezumția de eroare umană, nu ai cum să primești o recompensare din partea companiei. În plus, cu o astfel de exprimare, arăți clar că ești gata de scandal și nu te interesează o rezolvare amiabilă. Te-ai gândit că, poate, compania al cărei serviciu ori produs îl reclami, dorește o rezolvare amiabilă?
Același lucru se întâmplă și cu recenziile pozitive. ”Sunt buni, îi recomand!” în loc de ”Sunteți buni, vă recomand!”