În dimineaţa asta, platforma WordPress a primit o nouă actualizare. Este vorba despre versiunea 4.1, nume de cod Dinah. Nu aduce foarte multe lucruri noi, însă cele pe care le aduce sunt evidenţiate foarte bine.

Principalele caracteristici ale WP 4.1, Dinah:

– lansarea template-ului Twenty Fifteen, un şablon adaptat pentru blogging şi Mobile;

– o mult mai bună adaptare şi afişare a conţinutului publicat, pe Mobile (sigur, aici depinde şi de template-ul folosit);

– o opţiune nouă pentru tabloul de editare al conţinutului (pagini, postări etc), opţiune ce permite eliminarea temporara cu un singur clic a tuturor elementelor din pagină cu excepţia tabloului în sine, cu scopul de a nu mai avea „distrasă atenţia”;

– opţiunea de încorporare a clipurilor de pe Vine;

– recomandarea de module în instalatorul de module;

– opţiunea de schimba cu un singur clic, din panoul de control, limba de afişare a WordPress;

Aşa cum spuneam, nu sunt multe noutăţi, însă sunt destul de importante. Sigur, WP 4.1 vine şi cu mici corecturi la codul platformei, în special în zona de cerinţe complexe, dar şi în zona bazei de date.