Una dintre cele mai frumoase initiative din acest an este proiectul initiat de catre Free Miorita. Scopul initiativei, unul umanitar, a fost acela de a ajuta ca satenii din Ursici sa aiba energie electrica si astfel sa poata avea lumina in case.

Initiativa a primit si sprijinul blogosferei romanesti, in frunte cu Cristi Manafu, fapt ce a determinat foarte rapid atragerea atentiei publice. Atentia publica a fost concretizata doar cateva ore (24) mai apoi prin interventia UniCredit Tiriac Bank ce au acoperit intreaga suma necesara instalarii panourilor fotovoltaice pe acoperisurile caselor din Ursici.

Astazi ”Lumina pentru Ursici” este un proiect de succes, pentru ca intreaga operatiune s-a desfasurat si terminat cu succes iar oamenii din Ursici au acum lumina in propriile case.

  • 30 de bloggeri s-au implicat si au scris despre proiect, determinand si grabind punerea in practica a unui vis, ”Lumina pentru Ursici”;
  • -o companie, UniCredit Tiriac Bank, a reactionat in mai putin de 24 de ore, oferindu-se sa acopere costurile integrale ale proiectului (circa 7000 de euro);
  • 24 de voluntari au participat efectiv la montarea panourilor solare pe acoperisurile ursicenilor;
  • multi alti oameni cu suflet au contribuit efectiv prin donatii pentru ca proiectul sa-si atinga tinta;
  • 14 gospodarii au acum lumina, intr-un sat care acum este singurul din Romania iluminat cu energie fotovoltaica;

Felicitari Free Miorita, felicitari bloggerilor fara a caror interventie realizarea proiectului era una mult mai anevoioasa, multumiri UniCredit Tiriac Bank!

Lumina pt Ursici_Free Miorita