Twitter a făcut publice câteva date, în urmă cu mai bine de o lună de zile, recunoscând că mare parte dintre utilizatorii activi din reţea sunt de fapt roboţi.

Iar acum câteva zile, că drept rezultat al unor teste specifice, au fost aflate şi cifrele exacte. Cifre care indică faptul că aproximativ 23 de milioane de utilizatori, din totalul de 271 de milioane de conturi active lunar, sunt roboţi.

De fapt, din cifra totală de utilizatori activi lunar (MAU -monthly active users):

-8 milioane (3%) accesează Twitter prin intermediul aplicaţiei TwitterDeck sau Twitter pentru Mac;

-7 milioane (2,5%) accesează Twitter prin intermediul altor aplicaţii ce folosesc Twitter API;

-23 milioane (8,5%) sunt roboţi;

-restul accesează Twitter direct;

Conturile, utilizatorii, la care Twitter se referă că fiind roboţi sunt conturi setate să fie actualizate automat prin intermediul unor aplicaţii dezvoltate cu ajutorul Twitter API, fiind uşor recognoscibile datorită lipsei oricărei interacţiuni tipice utilizatorului uman (retweet, favorites, per user tweet). Totuşi, Twitter susţine că foarte multe dintre aceste conturi, tip robot, nu sunt conturi spam, ci pur şi simplu sunt conturi ce agregă informaţie şi o livrează mai departe.

*via Quartz