În timp ce online-ul românesc este împărţit în două, în timp ce România este împărţită în două de disputa asta referitoare la dacă să se studieze sau nu religia în şcoli, problemele adevărate ale sistemului educaţional românesc sunt ignorate aproape cu desăvârşire.

Credeţi că studierea religiei în şcoli este o problemă? – Greşiţi, este doar una dintre probleme. Şi este una ce păleşte ca şi importanta in comparaţie cu restul.

Prima şi cea mai mare problemă a sistemului educaţional românesc sunt manualele elevilor. Manuale care par concepute pentru a fi parte dintr-un film prost de comedie. Manuale care respectă decât în mică proporţie ceea ce presupune psiho-pedagogia. Manuale pline de erori de logică, de erori de comunicare, de erori de scriere şi exemplificare. Manuale de pe care elevii trebuie să înveţe, pentru a porni în viaţa, de oameni maturi, cu o bază de cunoştinţe relativ solidă.

A doua mare problemă, a sistemului educaţional românesc, este corupţia. Corupţia la nivel de Inspectorate Şcolare, corupţia la nivel de cancelarie, corupţia la nivel de relaţie profesor-elev, profesori-parinti. Posturi de învăţători şi profesori decise după bunul plac al Inspectoratelor Şcolare sau al administraţiilor locale. Un sistem pile-relaţii-cunoştinţe care face şi desface tot. Profesori care-şi obligă elevii ori studenţii să le cumpere cărţile. Inspectorate Şcolare care-şi obligă profesorii să lucreze cu anumite manuale, deşi respectivele manuale nu sunt decât maculaturi fără nicio însemnătate educaţională. s.a.m.d.

A treia mare problemă, a sistemului educaţional românesc, este neadaptarea la era digitală în care trăim. În condiţiile în care există mii de volume de specialitate, cărţi, culegeri, studii, oferite gratuit pe internet, sistemul educaţional românesc rămâne cramponat în modul comunist de predare a informaţiilor.

Şi lista poate continua.

În tot acest timp, cumva ca urmare a unui efect de turmă, ne luptăm să rezolvăm o problemă care de fapt nu a fost niciodată problemă, şi anume studierea religiei în şcoli. Sigur, cea mai bună soluţie este ca studierea religiei în şcoli să fie una opţională şi fără nicio influenţă asupra notelor elevilor. Dar, nu ar fi mai bine să rezolvăm adevăratele probleme ale sistemului educaţional românesc?

Se vorbeşte despre îndoctrinare, despre interesele BOR, despre conspiraţii, masoni şi altele. Se caută vinovaţi, se arată cu degetul. Problemele sunt însă în faţa noastră, iar vinovaţii suntem noi, toţi.

*recomandare: – urmăriţi înregistrarea emisiunii România te Iubesc, de la Pro Tv, din 22.03.2015