Voi încerca să fiu cât mai succint posibil. În primul rând pentru că discuţiile despre exploatarea aurului de la Roşia Montană ori a gazelor de şist din sudul Moldovei au tot fost în ultima perioada.

Apoi pentru ca se ştie, probabil, din articolele trecute de pe blog care este poziţia mea vis-a-vis de ambele. M-am declarat împotriva unei exploatări aurifere în Apuseni în condiţiile în care cadrul legal semăna mai mult a ţeapă pentru România. Despre gazele de şist am preferat să nu fiu hotărât, asta din cauză că subiectul este unul doar de nuanţă şi nu de efect, din moment ce în alte locuri ale lumii se fac astfel de exploatări (deci un fel de a zice mai mult „pro” decât „contra”).

Însă, în contextul actual, din toate punctele de vedere, mi se pare că România nu mai are de ales. Trebuie să decidă cât mai repede un cadru legal şi economic avantajos pentru ţară, pentru români, şi să profite de resursele naturale pe care le are.

Când ruşii îşi încordează muşchii în aşa manieră încât poţi paria pe începerea unui al treilea război mondial în următoarea perioadă, consider că cetăţenii unei ţări trebuie să convină şi să cadă de acord cu exploatarea unor resurse naturale proprii. Altfel, nu mare mi-ar fi mirarea, în iernile următoare s-ar putea să încălzim noi caloriferele şi nu invers.

La fel cum dragostea trece prin stomac, în aşa fel şi principiile trec tot pe acolo.

Nu prea mai văd rostul unor proteste vehemente din partea românilor împotriva celor două tipuri de exploatare. Nu în condiţiile în care România are toate şansele să plătească scump dorinţa unui preşedinte rus de a intra în istorie. Da, din câte pare, preşedintele actual al Rusiei, vrea cu tot dinadinsul să intre în cărţile de istorie, ocupând mai multe pagini, nu doar un mic paragraf din zona „şi alţii”.

Iar asta e nasol de tot. Pentru români şi pentru alte mici popoare din zonă. În special pentru că acolo unde nu există unitate şi mai ales acolo unde există dezbinare, interesele imperialiste ale unei alte ţări pot cuceri în voie tot, de la resurse la economie, de la clasa politică până la clasa muncitoare.

O deja probabilă escaladare a situaţiei din Ucraina ar duce la măsuri economice destul de severe în zonă. Dacă se va ajunge în situaţia unui conflict militar zonal, deasemenea, România va avea de suferit. Umbrela UE ori cea NATO asigură un minim de siguranţă, însă în condiţiile unor conflicte, fie ele economice ori militare, nici una şi nici cealaltă nu ne vor mai proteja aşa cum considerăm că trebuie. Spun asta pentru că într-o alianţă, indiferent de tip, trebuie să şi dai, nu doar să iei.

Azi internetul românesc este asediat de tot felul de opinii pro-ruse, de parcă nu am şti cât de „amabili” au fost ruşii cu românii în trecut. Opiniile astea, înainte de orice altceva, au un efect sigur, dezbinarea populaţiei. Nu toţi oamenii sunt capabili să aibă păreri şi în mod sigur nu toţi au păreri obiective. Majoritatea cad pradă influenţelor de tot felul, fără să-şi dea seama când devin simpli pioni ai unui joc de şah.

Caz în care mutarea cea mai logică, ca într-un joc de şah, este să-ţi poziţionezi cât mai bine „piesele” de valoare. În cazul nostru resursele naturale. Pe care le-am putea exploata ori de a căror exploatare am beneficia noi, românii, şi nu alte neamuri.