Probabil este una dintre concluziile ce se pot extrage cel mai ușor ca urmare a evenimentelor de pe scena politică din ultimile săptămâni de zile.

Românilor le place foarte mult să se joace cu focul.

Spune asta uimit fiind de lipsa de reacție din partea majorității românilor. Adică, prefer să cred asta decât să consider că ne-am tâmpit cu toții așa de tare încât acceptăm orice idioțenie de proiect de lege, orice lege, orice ordonanță de urgență.

Spun asta acum, cât încă mai avem libertatea unei opinii. Pentru că oameni buni, dacă nu reacționăm cât mai repede, la îngrădiri de drepturi cetățenești se va ajunge.  La dictatură și totalitarism.

Așadar, cred că mai bine repetăm scenariul sărbătorilor agitate de acum, deja, 28 de ani trecuți. Decât să ne mai jucăm cu focul ignorării, nepăsării, lipsei de reacție.