Cumva amuzantă intrebarea, dar cât se poate de serioasă. Iar cei care lucrează zi de zi cu Google Adwords, Facebook Ads, Double Click și alte servicii de genul, vor putea ințelege mai ușor.

Există serioase temeri, in lumea asta zbuciumată a Online Marketing, că intr-un viitor nu foarte indepărtat specialiștii vor fi inlocuiți de roboți. In fond, numai dacă ne uităm la cele mai comune servicii de advertising online și mai ales la Google Adwords, putem observa că mare parte din muncă este facută de software gigant, semantic și din ce in ce mai abil in a invăța șabloane ale comportamentului utilizatorilor de online.

La o intrebare similară, celei din titlul articolului meu, au răspuns acum câteva zile câtiva specialiști de Marketing. Vă invit să le citiți părerile.

Punctul meu de vedere referitor la această chestiune este unul simplu. Fără roboți marketingul online ar fi mult mai slab performant iar munca marketerului ar fi și mai solicitantă. Insă, pentru a avea roboți care să ajute specialiștii este nevoie de specialiști. Și tocmai combinația asta om-mașinărie a făcut ca marketingul online să fie astăzi un domeniu care efectiv generează câteva trilioane de dolari in cifre de afaceri și profit, la nivel global. Dar, desigur, suntem incă la inceputul dezvoltării tehnologiei pe care o numim generic Inteligență Artificială și este, totuși, destul de devreme să ne putem exprima.