Una dintre promisiunile electorale ale Președintelui Iohannis a fost aceea că își va îndrepta serios atenția spre reformarea sistemului educațional.
După mai bine de un an de mandat, Președintele a anunțat care este planul și cum vor decurge lucrurile pentru a pune în practică o nouă reformă în Educație. Ceea ce, ascultând mesajul, mi se pare destul de realist, mesajul fiind: ”un an pentru discuții și dezbateri publice, un an pentru stabilirea planurilor de reformă și din 2018 începerea reformei în Educație”
Desigur, mulți jurnaliști, ca de exemplu Moise Guran, consideră că este mult prea lent, că nu astfel se face o reformă într-un sistem ca cel al Educației. Și cu toții agită foarte mult opinia publică prin tot felul de păreri mai mult sau mai puțin argumentate. Drept urmare, a trebuit să-mi amintesc puțin istoria reformelor sistemului educațional din România de după 1989.
Iar istoria asta ne arată destul de clar că toate reformele în Educație au fost făcute în pași grăbiți, de la o lună la alta, de la un an la altul. Mii de modificări, apoi alte mii de modificări ale modificărilor. Așa încât, se ajunsese între anii 1998-2004 la o confuzie generalizată, la o debandadă generalizată, una nocivă pentru destinele și viitorul tuturor celor care în această perioadă au fost elevi ori studenți. A urmat perioada 2004-2008 în care s-au făcut modificări ale modificărilor și abia prin 2010 lucrurile au început să devină clare pentru toată lumea. Clare, nu bune!
Așadar, da, mi se pare planul Președintelui a fi unul bun. Decât o reformă doar de dragul de a face reformă sau grăbind reforma, sacrificând alte noi și noi generații, mai bine o reformă lentă, de durată, dar care să protejeze destinele celor aflați în postura de ”cobai”.
Altfel zis: ”cine nu cunoaște istoria, este condamnat s-o repete”
