Cumva, teama cea mai mare a specialiștilor, din Marketing, începe să se adeverească. Și din păcate nu numai în România, ci generalizat în toate țările unde Marketingul are ceva valoare.

Ceea ce până în urmă cu doar câteva luni de zile era despre performanță, strategie, analiza, intelligence, integrare si relationare, adică cifre și nu vorbe, acum tinde să devină doar despre vorbe, povești și atât.

Marketing se dovedește a fi un domeniu prea greu pentru miile de PR-isti ori Advertiseri obisnuiti să măsoare de două ori pe an activitatea lor. Așadar, pentru a nu pierde trendul și pentru a fi incluși în rândul celor ce practică una dintre meseriile cele mai căutate în acest moment, enorm de mulți neavizați au devenit Marketeri peste noapte, uitând de fostele titulaturi de specialiști ori pasionați de comunicare și Social Media sau Advertiseri.

Și cum Marketingul nu este pentru oricine și mai ales nu se rezumă doar la comunicare (așa cum încă se mai predică pe la cursurile facultăților românești), rateurile au început să apară din ce în ce mai des. Marketeri care dau greș, care habar nu au ce presupune meseria ori ce responsabilitate trebuie să-și asume.

Drept urmare, companiile debusolate au început să includă printre aptitudinile necesare marketerilor skill-uri gen ”să cunoască PS sau AI” deși, să fim serioși, dacă un marketer ar face asta, atunci un grafician ce ar mai trebui să facă?!

Lipsa cunoștințelelor despre ce înseamnă și cu ce se ocupă Marketingul este cumva vina și a celor ce vând diverse servicii pe care le prezintă drept Marketing.