Heineken a reuşit să facă, probabil, cea mai frumoasă acţiune RTM (Real Time Marketing) din acest an. Şi, probabil, una dintre cele mai originale.

Au profitat de faptul că la New York se desfăşoară U.S. Open şi au folosit una din regulile de bază ale tenisului, liniştea din timpul jocului, în mijlocul uneia dintre cele mai populare zone din oraş, Union Square.

Ideea, mai apoi, a fost simplă. Heineken a provocat pe cei mai îndrăzneţi să fie pentru câteva momente arbitri de tenis şi să le ceară celor din piaţă să facă linişte.

Ceea ce a ieşit este, aşa cum spuneam, una dintre cele mai frumoase acţiuni RTM ale anului. Iar următorul clip va ajunge, cel mai probabil, viral.