O imagine cât o mie de cuvinte.

Ca un răspuns simplu, edificator, la ceea ce s-a întâmplat ieri la Paris, unde redacţia Charlie Hebdo a fost ţinta unui atac terorist fără precedent în Franţa.

Din păcate, asta rămâne. Unii lupta cu creioane, alţii cu gloanţe. Şi unii şi alţii sunt prinşi într-o luptă a principiilor. O luptă în care ei sunt doar pionii unor acţiuni meschine, parte dintr-un plan necunoscut. Oricât de dureros şi crunt ar suna, realitatea este că nici unii şi nici alţii nu au justificare ori dreptate. Asta pentru că sunt din două lumi complet antagonic dezvoltate, deşi istoria ambelor arată enorm de multe asemănări între cele două.

Mult mai trist decât atentatul de ieri şi oamenii ucişi, pentru nişte caricaturi, este faptul că cele două lumi se unesc acum una împotriva celeilalte. Totul din cauza unor indivizi care, pe de-o parte, confundă principiile, iar pe de altă parte, cred orbeşte în rândurile unei cărţi.

*autor imagine

10899542_1531240417130999_737500267_n

*alta imagine aici

Leave A Reply

Navigate