Un râu ca nici un altul, de fapt poate fi numit oficial ca fiind cel mai colorat râu din lume, Caño Cristales din Sierra de la Macarena, Columbia! Totuși, cea mai mare perioadă a anului nu se diferențiază cu aproape nimic față de oricare alt râu din lume, magia apare însă în perioada de tranziție dintre anotimpurile umed și uscat, adică o scurtă perioadă de timp, câteva săptămâni, între finele lui septembrie și începutul lui noiembrie, mai pe românește zis, adică toamna! Aflasem mai de mult de existența acestui loc magic, numai că neavând cam nici un articol de referință prin media de pe la noi, am hotărât să vă prezint eu Caño Cristales! Magia se datorează vegetației ce crește în apele râului, mușchi și alge ce împânzesc albia râului de la un capăt la altul! O dată pe an, toamna, datorită tranziției anotimpurilor către sezonul uscat, apele râului scad suficient de mult astfel încât razele soarelui să ajungă și să scalde în lumină vegetația ce crește în apele lui Caño Cristales, oferind un spectacol unic!