Ce frumos este atunci cand oamenii vorbesc despre promovare online si chestii pe care nu le inteleg, poate nici macar partial. Da, ati ghicit, am fost ironic si nu este deloc frumos sa asisti la discutii in care argumentele sunt subrede ori inexistente.

Cum alegi un canal de promovare online?

-Este simplu, dar al naibii de complex. In cele din urma se va rezuma totul la ceea ce vrei sa faci, sa vinzi si online, sa vinzi doar online sau doar sa cresti notorietatea afacerii tale (a clientului tau) in mediul online.

Nu exista, atat teoretic cat si practic, un canal mai bun decat altul, atunci cand se stabileste strategia initiala de promovare online. Nu poti spune ca Facebook este mai bun decat Adwords, ca True View (Youtube) este mai avantajos decat blogurile, ca SEO este asa si pe dincolo, ca Twitter nu exista ori ca Instagram sau G+ sunt irelevante. Pur si simplu nu poti spune asa ceva. Nici macar atunci cand ai, ca specialist, experienta in domeniul (nisa) din care provine business-ul pe care urmeaza sa-l promovezi.

Totul depinde de un factor extrem de important. Audienta business-ului si unde este aceasta audienta. Nu conteaza unde crezi tu, ca specialist, ca se afla aceasta audienta. Conteaza unde se afla ea in realitate. Da, conteaza si experienta specialistului, pentru ca in principiu acesta va sti „pulsul” pietei respective. Insa tocmai experienta va dicta, specialistului, sa nu porneasca cu idei preconcepute.

Adwords poate fi fantastic de bun pentru firma x, din domeniul y, insa tot Adwords poate fi solutie dezastruoasa pentru firma z din acelasi domeniu. Cauzele pot fi multe, de la o structura a site-ului care provoaca un QS (quality score) mic si care te face sa platesti mai mult pentru un click, pana la gama de produse si cum acestea sunt destinate unei audiente ce, poate, nu se afla pe Google, ci pe Facebook.

La fel, Facebook poate fi fantastic pentru firma x, din domeniul y, insa pentru firma z din acelasi domeniu, Facebook poate fi falimentar.

Idea generala este ca pentru a sti care este cel mai bun canal de promovare pentru business-ul tau, trebuie sa le incerci pe toate. Sa le testezi. Fara sa excluzi din start. Ori daca excluzi atunci sa o faci doar pentru ca bugetul nu permite teste foarte multe si alegi pe cele mai frecvent folosite (Fb, Adwords, bloguri).

In plus, trebuie sa cauti solutii de a lucra in paralel cu toate canalele. Site-ul sa fie optimizat SEO (si nu, SEO nu inseamna backlinks) pentru ca o optimizare SEO buna duce la un QS bun in Adwords. Pentru ca SEO ajuta implict, prin Google Guidelines, la UX bun. Site-ul sa aiba o pagina de Google Plus pentru ca integrarea cu Google Plus (Business Verified) ofera unelte aditionale (inclusiv in Adwords) pentru atragerea de vizitatori, pe site, interesati de ceea ce vinzi. Site-ul sa aiba o pagina de Facebook (in primul rand pentru Ads) pentru ca Google Search o indexeaza si-i acorda mai multa autoritate (datorita Fb), asta pe langa faptul ca o comunitate online, cat ar fi de mica, te va ajuta foarte mult. s.a.m.d

Apoi incepi campaniile. Un GSN si analizezi rezultatele (le analizezi, nu te uiti la statistici sau iti faci tu grafica doar ca sa te simti analist). Un GDN. Un Facebook Ads, Promoted Post, si iar analizezi rezultatele. Un remarketing pe ambele. O campanie pe bloguri, cu articole tip advertorial (recomand fara linkuri spre site) pentru ca Google indexeaza respectivele articole si implicit creste numarul de mentiuni, in Search, al business-ului tau. Si iar analizezi rezultatele. Mai cumperi si niste bannere pe bloguri cu trafic si audienta medie spre mare (sau doar mare, your call-your budget). Intri si pe Instagram, faci mici concursuri pentru followeri (they love this, dar mai intai trebuie sa-i aduni oferindu-le continut). Daca vinzi exclusiv online atunci poti dezvolta si un sistem de afiliere. Daca business-ul nu este unul exclusiv online atunci integrezi serviciile si promovarea online cu restul uneltelor de marketing si PR. s.a.m.d.

Iar dupa o perioada de timp, de regula dupa un minim 30-40-50 de zile (cand ai suficiente date), poti trage concluzii. Asta e pentru tine iar asta nu. Asta are, asta n-are, asta e castigatoare (stiti vorba, nu?)

Important de retinut este ca nu trebuie sa tratezi promovarea online ca pe un „pom laudat”. Daca vrei sa te prom0vezi online doar cu gandul de a-ti umple rapid buzunarele cu si mai multi bani, atunci poti sa te astepti la esec. Pentru ca este nevoie de pasi strategici, unul cate unul, pe care sa-i faci, pana sa ajungi efectiv la conversie. Este nevoie sa devii parte a mediului online (nu doar cunoscut in) inainte de a vinde online (indiferent ca vorbim despre micro sau macro conversii). s.a.m.d.

Dar, fara a lungi vorba, lucrurile de mai sus au tot fost spuse. Nu e nimic nou in ceea ce am zis. Poti vinde online lucrand atat simplu cat si complex. Insa cu cat lucrezi mai complex cu atat rezultatele vor fi mai bune (daca stii ce faci, bineinteles). Daca insa te rezumi, din start, doar la Adwords sau doar la Facebook ori doar la SEO, pentru ca stii tu mai bine, atunci nu trebuie sa te mire de ce iesi din joc inainte sa incepi. Si da, e nevoie de bugete. Nu poti avea pretentia ca bazandu-te pe investitii de 100-200 de lei in Ads (oricare) sa castigi 5000 de euro pe zi (e absurd). Apoi, ca sa stii cam cat e nevoie sa investesti in Ads, online, trebuie sa te uiti si pe preturile produselor tale. Cu cat sunt mai scumpe cu atat trebuie sa investesti mai mult. Motivul fiind ca trebuie sa ajungi la acea audienta care-si permite sa le cumpere, sa te prezinti, sa le prezinti produsele, sa-i convingi ca merita sa le cumpere, sa le oferi asistenta dupa ce au cumparat, sa ai macar sansa sa stabilesti un parametru costumer-life time value.

Cam atat, deocamdata, despre promovare online. Nu ca nu as vorbi zilnic despre asta. :))