În prag de Sărbători de Iarnă, în ajun de 2015, administraţiile locale din vreo 32 de judeţe din România sunt sub control DIICOT şi DNA. Sigur, este puţin spus că sunt sub control. De fapt, s-a trecut la urmărirea penală a multor persoane din aceste aministratii locale, ba’ chiar au fost făcute şi arestări.

Din toată situaţia asta rezultă o singură chestie. Şi anume că în administraţiile locale din România există o adevărată „caracatiţă” mafiotă, care îşi întinde tentaculele pe toate nivelele. O caracatiţă care acum a reuşit deja să blocheze programe de finanţare UE, stabiliri de bugete pentru anul 2015, plăti recurente pentru 2014 s.a.m.d.

Iar toată această situaţie, odată dezavaluită, dovedeşte că legenda urbană este adevărată, legendă conform căreia în România ultimilor 25 de ani extraordinar de mulţi oameni au furat ce au putut, de unde au putut şi cât de mult au putut.

Încă un lucru este cert. Acesta este doar începutul. Şi, din păcate, toţi vom suporta consecinţele furturilor făcute de alţii. Şi le vom suporta în continuare, la fel ca şi până acum. De la contracte de dezapezire până la contracte de curăţenie urbană, de la plăţi de salarii până la încasări de taxe şi impozite. Toate aceastea sunt sub impactul „curăţeniei de iarnă” făcute de DIICOT şi DNA.

Partea şi mai nasoală este că abia acum românii, oamenii fără prea mult acces la informaţii, îşi dau seama de ceea ce înseamnă mafia în administraţiile locale. Şi mai ales, de impactul pe care administraţiile locale îl au asupra vieţilor noastre.

Trist este că nu avem cadrul legal adecvat ţinerii în puşcărie mai mult de 2-3-5 ani a celor ce au făcut toate aceste furturi. Şi că puşcăria a devenit cumva o monedă de schimb pentru averile cumulate de către „băieţii şmecheri”.