Stiu, este un titlu pompos, dar fiind vorba despre un infografic care are ca scop tocmai definirea drumului spre succes in ceea ce priveste Content Marketing, atunci trebuia sa-l respect, nu? 🙂

Si da, pentru ca este de fapt un infografic si mai ales nici nu e facut de mine, ci doar importat de pe HootSuite, nici nu-l voi explica, detalia sau analiza. In fond, infograficele tind sa inceteze a mai fi adevarate surse de informatie compactate intr-o singura imagine. In ultimul timp infograficele au devenit doar un mod de viralizare a brandului, nimic mai mult, mestecand si remestecand aceeasi informatie.

In schimb, pentru ca ceva interesant apare in infografic, tot am sa comentez 😀

-Content Marketing a venit ca o extensie convenabila pentru Online Marketing dar in principal pentru E-Commerce, pentru ca in cel din urma domeniu activitatea era una nu foarte vioaie iar traficul generat era doar prin prisma ”vanzarilor”, nu si a informatiilor de larg consum, ceea ce insemna ca se pierdea o buna ”felie” din placinta reprezentata de clientii ce treceau razant pe langa un magazin online sau altul. S-a incercat conceptul Blog de Companie, a mers si nu prea, dar oricat de prost ar fi mers tot a generat ceva si anume informatie. Un lucru cunoscut in SEO este ca daca nu ai informatie nu existi, altfel spus daca numarul paginilor site-ului tau ramane constant acelasi perioada indelungata atunci pierzi autoritate ori un blog de companie era numai bun pentru a imbunatati acest aspect, macar acesta.  De altfel, Content Marketing depinde tocmai de bloguri, plus blogurile de companie, chiar daca extensia se intinde pana spre retelele de socializare. Problema este ca exista in continuare confuzia ca volum=calitate=trafic=lead=vanzari, si considera Content Marketing unealta perfecta prin care pot crea disconfort utilizatorilor de online agasandu-i cu fel si fel de reclame ”smechere”, creand in cele din urma nu Content ci zgomot.

-zicea cineva, acum ceva timp, ca 99% din continutul de pe bloguri, in Romania, este bullshit. Ma intreb eu, acum, oare care e proportia in Content Marketing, cat la suta e bullshit? -Asta in ideea ca este destul de greu sa scrii texte bune la comanda, mai ales cand esti angajat al respectivei companii si in plus de asta, trebuie sa scrii/creezi frecvent (adica de 2-3-4-5 ori pe zi). Ce anume mai transmite continutul daca nu tocmai bullshit, pentru ca trebuie sa modelezi textul in asa fel incat sa reusesti convingerea vizitatorului si transformarea lui in client?

-ca si unealta de marketing, Content Marketing a fost convenabil creat pentru a ajuta intreaga structura a prezentei online a unei companii, insa numai cu scopul de a crea 3 lucruri (brand awareness, lead generation, customer acquisition) si asa cum e normal, cand prioritatea continutului este acea de castiga financiar (intr-un final), calitatea acelui continut are de suferit. Sigur, depinde si de creatorii de continut si mai ales de cat de priceputi sunt in ale creativitatii, dar in marea majoritate a cazurilor, continutul servit devine o povara si chiar spam pentru utilizatoriii de rand, fani mai bine zis. Dorinta de progres este deseori confundata cu avaritia, atunci cand e vorba de marketing.

-nu in ultimul rand, in infografic, apare notiunea de analiza a datelor, in adevaratul sens al expresiei. Adica nu tu grafice create, nu tu rapoarte in excell, ci analiza a datelor pe baza statsticilor oferite de fiecare platforma in parte, ba’ un inside de la facebook, ba’ un analytics de la google etc.. Stiu, e un concept nou pentru Romania, interpretarea datelor, pana acum oamenii erau obisnuiti sa interpreteze datele in stil tabel sau grafic, comparand metrici. In Social Media Analytics, insa, lucrurile stau altfel, toti metricii, toate datele vin combinate si interpretate in mod logic, argumentat iar fiecare parametru trebuie demontat pana la propriul scop pentru care a fost creat. Totul in timp foarte rapid, evident, ca asta e online-ul, mediul unde intr-o zi lucrurile se schimba atat de mult incat peste 5 zile ai impresia ca a trecut o luna.

Acestea fiind spuse, desi as putea discuta inca vreo 5000 de randuri, cel putin, acesta este drumul spre succes in Content Marketing (teoretic vorbind):

Content Marketing. Drumul spre succes.